Marx si consultanta

cinci diferente dintre a fi angajat si a fi independent. Partea intai – despre valoare.

Cand esti copil te uiti la un film si te bucuri si plangi odata cu eroul principal, te indignezi cand pateste vreo nedreptate si il avertizezi cand se apropie vreun ticalos din spate. Pe masura ce cresti, intelegi ca e vorba de niste actori care nu mor de-adevaratelea si sangele e de fapt vopsea. Dar asta nu inseamna ca nu te mai uiti la filme. Dimpotriva, dar remarci si apreciezi alte lucruri, cum ar fi frumusetea sau formele actritelor, respectiv muschii si popoul actorilor, calitatea interpretarii sau a realizarii. Cam asa se intampla si in adolescenta mea la orele de marxism, economie politica sau invatamant politic. Nu se punea problema sa crezi ce spunea, cu un aer de victima, saracul profesor, eminent absolvent de filosofie, ci erai atent la cu totul alte lucruri. Mie mi se pareau fascinante teoriile lui Marx despre evolutia speciei umane, cum munca l-a creat pe om, si cum perfectionarea tehnicii a dus la crearea unui surplus de hrana, (ulterior acaparat de capitalistii rai), care a permis ca unii membri ai comunitatii sa se ocupe de altceva decat de vanatoare si agricultura. Si uite asa a aparut arta. Nu prea pricepeam eu la vremea respectiva ce are asta cu cosmarul comunist pe care il traiam, fapt care m-a facut sa ma indoiesc serios de teoria respectiva. Anii au trecut, am terminat liceul, am intrat la facultate, dupa care mi-am luat chitara si visurile in spate si m-am dus la armata, care a inceput cu o luna de munci agricole. Acolo aveam o problema – CAP-ul platea 20 de lei pe zi de munca, iar soldatii armatei romane trebuiau sa castige 40 de lei pe zi. Rezolvarea era simpla – trebuia sa muncesti de doua ori mai mult. Si printre injuraturi ma intrebam cum a putut betivul ala de marx sa spuna ca munca l-a facut pe om, cand eu vedeam cum munca silnica umileste si degradeaza tot ce e frumos in natura umana. Si cum ne mestecam cu totii in tacere umilinta si revolta, unul dintre noi imi spune: calin, nu vrei sa ne canti la chitara si iti facem noi norma?

Companiile isi pun acum din ce in ce mai acut problema valorii pe care o produc. Multe din modele traditionale de business au mari dificultati sa raspunda la aceasta intrebare simpla. Angajatii insa nu au o perceptie a acestei valori produse, ci doar a valorii prezumate – prin standardele de piata, prin negocierea la angajare si pe parcurs, prin comparatie. In momentul in care o companie are dificultati reactioneaza mai mult (reduceri de personal), sau mai putin (reduceri de salarii, celebra taiere de cafea si apa minerala) violent. Impactul asupra unui angajat este ori devastator (pierdere de job), ori limitat (ajustari de venituri), dar niciodata direct  proportional cu valoarea. In momentul in care esti independent (sa spunem consultant), aceasta relatie e directa si proportionala. Banii pe care ii castigi sunt dati de valoarea pe care o poti aduce si de pretul acesteia in acest moment. x=f(y) in care x si y sunt reale. Simplu, nu? Sau am uitat cumva esentialul: punctul de vedere al clientului, care are o multime de probleme de business de rezolvat, care trebuie sa isi dramuiasca resursele, care isi investeste banii, timpul si viata in afacerea care ar trebui sa ii aduca un profit, si care decide sa plateasca un serviciu in momentul in care poate evalua profitul pe care i-l poate aduce sau, de ce nu, bucuria, fara de care nici viata nici business-ul nu au sens. Sau altfel spus, in sens capitalist consultanta e o stiinta spre deosebire de acceptiunea marxista in care e o arta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *