In panza vesniciei de asta data rupta

Continui seria de articole “5 diferente dintre angajat si independent”. Astazi despre un domn de seama: TIMPUL

In momentul in care te bate gandul sa pornesti ceva pe cont propriu, incepi sa te consulti cu doua categorii de oameni: cei apropiati (care se impart iar in doua – cei in care ai incredere si cei pe care trebuie musai sa ii intrebi) si cei care au facut deja pasul respectiv. Unul din laitmotivele respectivelor discutii este cat vei munci, si cat timp ii vei aloca afacerii, in diversele etape ale propasirii sale. Unii iti vor spune ca e mai comod sa fii angajat – toate problemele sunt ale proprietarului afacerii – tu doar muncesti pentru un salariu un anumit timp, si in momentul in care pleci de la serviciu ai lasat acolo toate grijile, spre deosebire de cazul in care afacerea e a ta, cand tot timpul te gandesti la ea, te scoli noaptea ca sa mai scrii un plan, un mail, o idee… altii iti vor spune ca daca afacerea e a ta muncesti mai putin – doar cat ai chef si cand ai chef, ba chiar de unde ai chef in cazul afacerilor din zona internetului, uitand de presiunea rapoartelor catre sefi, sefuleti si manageri de proiect frustrati si dornici de afirmare. Unii iti vor vorbi de perioada de inceput, in care trebuie sa muncesti 20 de ore pe zi sapte zile pe saptamana, fara concedii, un an-doi, pana cand o “pui pe roate”. Altii iti povestesc despre perioada grea de inceput, despre banii pe care i-au castigat si despre cate lucruri ar vrea sa faca cu ei, dar nu gasesc pe cineva pe care sa il lase in locul lor la conducerea business-ului ca sa plece sase luni in vacanta, dupa care sa se apuce de crescut veverite australiene de tufis intr-o casuta de la marginea padurii.

In mintea fiecaruia dintre noi exista angoase. Cei care lucreaza in vanzari sau sunt confruntati mai ales cu frica de a fi refuzati sau cu frica de a vorbi in public, fapt care a dus la dezvoltarea unei industrii de cursuri, din zona “soft skills” menite sa te faca sa le controlezi si sa functionezi satisfacator in pozitia respectiva (adica sa nu vrei la manastire dupa cativa ani de vanzari, datorita consumului nervos necesar pentru a tine sub control angoasele). Cum functioneaza aceste cursuri? Simplu: iti explica mecanismele psihoogice respective, iti dau statistici din care vezi ca te afli intr-o companie numeroasa de oameni care se confrunta cu aceleasi probleme si iti ofera niste proceduri simple pe care poti sa le urmezi fara sa iti pui prea mult la contributie glagoria, starnind demonii de pe fundul gropii. Corporatistii care se respecta sunt plini de acronime de gen DISC, PEAK, BATNA, pe care le invoca palvovian in situatii prestabilite si le urmeaza fara prea multe intrebari existentiale.

Imi aduc aminte cum a inceput unul din cursurile de prezentari la care am asistat. Trainer-ul ne-a spus ca s-a facut un studiu, si frica de a vorbi in public s-a plasat pe primul loc, inaintea celei de moarte. Oare chiar atat de neinfricati au ajuns oamenii incat moartea nu mai e o sperietoare? Sau asa de rau le e frica de prietenosii lor semeni? Am plasat afirmatia respectiva in sertarul cu curiozitati, in asteptarea unei clasificari viitoare intr-una din categoriile minciuni statistce sau psihologie distractiva. Acum, reflectand la timp si angoase mi-a venit sa deschid sertarul respectiv si s-o scot de acolo. Pana la urma timpul si curgerea vietii sunt singurele forte cu care omul nu se lupta cu adevarat. Impartim lucrurile din viata in doua: ce poti sa cumperi cu bani si ce nu. Dar majoritatea celor pe care nu le poti cumpara sunt legate in mintea noastra de bani. De exemplu fericirea. Putini sunt cei care o definesc ca Nikita Mihalkov: o noapte, un tren si un necunscut cu care sa sttai de vorba… pentru majoritatea, fericirea e legata de insule tropicale, yacht-uri, bogatii, lipsa nevoii de a munci, ceea ce intoarce problema la cati bani ai. Sigur, cand esti in pozitia sa te gandesti la chestii profunde simti o mare nevoie sa te autojustifici… daca as avea banii lui X, sau daca as castiga la loto… ceea ce simplifica problema – nu sunt fericit pentru ca nu traiesc intr-o insula tropicala, nu traiesc acolo fiindca n-am suficienti bani, si n-am suficienti bani pentru ca nu am castigat la loto sau nu m-am nascut in nu stiu ce familie. Asadar nu merita sa iti bati prea mult capul pe tema asta: q. e. d. Dar cu TIMPUL merge mai greu. Nu prea stii de unde sa-l apuci… trece al dracului repejor, si pentru bogati si pentru saraci. Ba parca iti da si cu tifla. Nici macar nu prea poti da vina pe altceva. Si atunci faci ce face tot omul cand e epuizat de efort intelectual – isi ia o bere si isi spune “las ca ma gandesc altadata la asta”

Asadar,  cand ne gandim la existentele noastre nu suntem in stare sa cuprindem notiunea respectiva. De ce am avea pretentia sa o facem atunci cand e vorba de viata profesionala? De ce credem ca timpul trebuie sa curga altfel? De ce credem ca schimbarea pe care o decidem in vietile noastre va afecta inexorabilul? De ce credem ca atunci cand esti angajat, patron sau independent vei munci mai mult sau mai putin?

PS – daca va intrebati de unde e titlul vedeti aici  si aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *