Gonzesa si Leonida

Ciclul “5 diferente dintre a fi angajat si a fi independent” pare sa fi ajuns la adolescenta, adica a inceput sa aibe personalitate si sa conteste intentiile creatorului sau… adica nu mai e de aord cu includerea cuvantului “diferente”… si-ar dori sa il inlocuiasca cu “mituri”.

Astazi despre lumea din jurul nostru. Care, credem sau nu, e aceeasi, indiferent de ce scrie pe cartea noastra de vizita. Pare o ironie fina, dar mascheaza realitatea faptului ca suntem cu atat mai preocupati de propria persoana cu cat titlul nostru de pe cartea de vizita suna mai impresionant. Si cu cat suntem mai preocupati de propria persoana cu atat tindem sa ignoram lumea din jurul nostru – de la ce e in sufletul celor pe care ii iubim, pana la un zambet al unei persoane necunoscute pe langa care trecem si care ne poate insenina ziua.

In fiecare saptamana ma intalnesc cu un client la sediul lui de la Piata Sudului, la ora de varf, ocazie cu care redescopar mersul cu metroul. Imi citesc corespondenta, ma gandesc cum sa abordez diverse situatii, sau pur si simplu ma relaxez. Asa am facut si acum o saptamana. Ajung la Piata Sudului, cobor din metrou, ma uit in jur sa reperez iesirea si constat ca multe priviri sunt indreptate spre mine. Imi indrept cu un gest cochet bracinarul de la pantaloni, dupa care realizez ca toti cei care se uita la mine sunt barbati. Ma uit usor dezorientat in jur… poate nu e vorba de mine totusi… si vad in spatele meu o gonzesa spectaculoasa… bineinteles ca ea atragea privirile, nu eu. Si imi dau seama ca a stat pe scaunul de langa mine cateva statii. Prilej de meditatie pentru saptamana urmatoare: Pe langa cate lucruri frumoase trecem in fiecare moment fara sa le vedem… pe langa cate oportunitati trecem in fiecare zi fara sa le exploram… cat de mult ne luam in serios pierzand atat zambetele care ne pot infumuseta viata cat si zambetele cu care putem infrumuseta viata celor din jurul nostru?

M-am certat, mi-am promis sa ma schimb, si in joia urmatoare, inarmat cu un zambet (usor tamp dupa unele priviri), si cu simtul de observatie proaspat ascutit o pornesc cu metroul spre acelasi client. O lume de senzatii noi a navalit spre mine: atitudini, gesturi, freamatul vietii cotidiene, visuri, mirosuri, locuri… toate imi spuneau bine te-ai intors. Fiecare om imi spunea o particica din povestea lui – Oameni obositi de munca: Ma intorc acasa la copii, adolescenti cu castile din care se auzea muzica house: ma duc sa ma vad cu gasca, domnisoare: “nu-i asa ca sunt frumoasa si m-am asortat astazi?”, baieti cu muschi: “nu ma supar daca ma admiri”. Fiecare loc ma invita sa nu trec asa de usor mai departe si sa-i ascult povestea. Eroii revolutiei imi spuneau de visele lor, Constantin Brancoveanu ma indemna sa nu uit ce a construit, Dimitrie Leonida ma mustra parinteste ca am cam uitat de vocatia de inginer pe care candva am crezut ca o am…

Si deodata s-a facut lumina si am vazut cum sunt inconjurat de pajisti cu verdeata. Am auzit cu totii ca unii oameni alesi trec prin momente de iluminare transcendenta. Oare si eu am fost ales? Mi-am indreptat iarasi bracinarul de la pantaloni cu un gest cochet, ca sa nu nimeresc in vreo nirvana de fite cu tinuta deranjata si mi-am dat seama ca de multe ori lucrurile in viata sunt mai simple decat par: uitasem sa cobor si am ajuns la depou.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *