Cum tac un plan de comunicare in 5 pasi

Un plan de comunicare inseamna 90% bun simt. Cand ma contacteaza cineva pe tema asta incep prin a-l invita la o cafea. Discutiile seamana izbitor intre ele.

Pasul 1: Omul pe care il am in fata incepe sa povesteasca  cam haotic despre afacerea lui – ce produse sau servicii ofera, care sunt provocarile, cum e concurenta, ce si-ar dori. Eu ascult. Oamenii sunt fascinanti atunci cand ii asculti, lucru pe care in valtoarea vietii de zi cu zi, din ce in ce mai alerta, tindem sa il uitam. La inceput primesc informatii concrete dar care se invart in jurul convingerii interlocutorului ca se afla intr-un cerc vicios, din care doar un miracol il poate scoate. Si asteapta sa auda de la mine acea solutie magica, dar in acelasi timp nu crede ca ea exista. Invariabil aud sintagme de genul: “in vremurile astea”, “conditiile pietei”, “la noi in Romania”, “cheltuielile mele”. Eu tac. Din cand in cand il mai impulsionez cu un gest. Interlocutorul meu termina de expus problema si teoria sa conform careia nu are ce face. Se uita la mine cu un amestec de speranta si neincredere: oare voi scoate din palarie acea solutie magica? Il voi contrazice si ii voi da ocazia sa argumenteze si mai convingator? Nu spun nimic. Zambesc. Lipsa mea de reactie il face sa continue.

Pasul 2: In acel moment se produce un declic. Incepe sa povesteasca despre el, despre cum a gandit afacerea respectiva, despre visurile lui… energia negativa din prima faza a discutiei se transforma intr-o vibratie. Privirea lui incepe sa arda. Nu mai e cel din corzi, care se gandeste sa inchida afacerea, sa emigreze, sa se angajeze la o corporatie… e cel care are antreprenoriatul in sange, care la un moment dat a luat o decizie de viata, si-a dedicat energia si timpul pentru asta. Care crede puternic in ce face. Pe masura ce vorbeste devine mai sigur pe el, mai hotarat. Nu il intrerup. La un moment dat realizeaza ca de fapt s-a intalnit cu mine ca sa ii ofer o solutie. Se opreste si ma intreaba – “ce crezi, ai putea sa ma ajuti?”

Pasul 3: Adrenalina pe care a acumulat-o in pasul precedent nu il lasa sa astepte replica mea. Continua. Incepe sa analizeze solutiile posibile. Bineinteles ca le stie foarte bine, doar e afacerea lui, nu a mea. Doar isi petrece aproape tot timpul si energia gandindu-se la ele. Expunerea lui e clara si informata. Analiza pe care o face e de cristal. Tot ce spune e plasat vizual pe un tablou extrem de  concret: probleme, solutii posibile, avantaje si dezavantaje ale fiecareia. Cand tabloul e complet se opreste sa isi traga rasuflarea. Un gand il strafulgera: sta de vorba cu un magician care are o solutie minune pentru el. Si el pentru asta e acolo. Ma intreaba agresiv: “ei, cum o vezi?”. Privirea mea il fixeaza. Nu mai zambesc. Tensiunea e de nesuportat pentru el.

Pasul 4: Izbucneste. Se ridica de pe scaun. Se aseaza iar. Strange pumnii, scrasneste din dinti, da cu pumnul in masa. Venele de la gat ii zvacnesc. Intr-o graba nebuna, solutiile care nu se potrivesc sunt aruncate la cos, cele alese sunt subliniate si incercuite. Pasii  implementarii sunt scrisi grabit si apasat pe acel tablou imaginar. Dead-line-urile sunt adaugate cu alta culoare.

pasul 5: Devine absolut revoltat ca isi pierde vremea cu mine in loc sa actioneze. Sare in picioare si o ia la fuga. Rasuflu adanc si vreau sa ii strig: “nu iti fa probleme, platesc eu cafelele”… dar deja e departe, nu ma aude. Aleg sa tac.

Disclaimer: Acesta este un pamflet. Toate personajele sunt fictive – adica eu, singurul personaj identificabil. In realitate, din cand in cand vorbesc, scriu mailuri, ba chiar si facturez.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *